Se afișează postările cu eticheta oameni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oameni. Afișați toate postările
9 decembrie 2016
2 mai 2016
1 mai 2016
30 aprilie 2016
29 aprilie 2016
VINEREA MARE. De ce nu trebuie să pui oţet în salată şi ce trebuie să faci dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui
Vinerea Mare, ultima vineri din Postul Paştelui, se mai numeşte şi Vinerea Patimilor (ziua patimilor şi răstignirii lui Iisus) sau Vinerea Seacă, pentru că e zi de post negru.
Prev
Vinerea Mare este zi de mare doliu a intregii crestinatati pentru ca este ziua in care Hristos a fost rastignit si a murit pe cruce pentru mantuirea neamului omenesc. Aceasta zi este cinstita mai ales prin participarea la slujba Prohodului Domnului. Este ultima zi din Postul Pastilor si se mai numeste si Vinerea Patimilor sau Vinerea Seaca, pentru ca e zi de post negru, adica nu se mananca si nu se bea decat apa toata ziua.
In Vinerea Mare nu se mananca urzici, nu se foloseste otet pentru ca pe Cruce, Iisus a fost batut cu urzici, iar buzele i-au fost udate cu otet. Credinciosii petrec Vinerea Mare in rugaciune.

VINEREA MARE: Fiind ziua în care Iisus a fost răstignit pe cruce, în această zi nu se ară, nu se seamănă şi nu se sădesc pomi, întrucât nu vor rodi. Femeile nu au voie să coacă, să coasă, să ţeasă, să spele rufe sau să toarcă. Există credinţa că dacă cineva se încumetă a coace în această zi face mare păcat, iar coptura nu este mâncată nici măcar de peşti, scrie Agerpres.In Vinerea Mare nu se mananca urzici, nu se foloseste otet pentru ca pe Cruce, Iisus a fost batut cu urzici, iar buzele i-au fost udate cu otet. Credinciosii petrec Vinerea Mare in rugaciune.
Despre oamenii care nu lucrau în Vinerea Mare se credea că nu vor avea dureri de cap şi vor avea noroc până la sărbătoarea următoare.
Cine face vreun rău semenului său în această zi se spune că va fi pedepsit înzecit pentru fapta sa. În unele zone ale ţării se afumă cu tămâie pomii şi casele pentru a le feri de animale sălbatice, de trăsnete, boli şi dăunători. De asemenea, există tradiţia că dacă plouă va fi un an îmbelşugat, iar dacă nu, va fi mare sărăcie tot anul. Tot în această zi nu se mănâncă urzici, existând credinţa că Iisus a fost bătut cu un mănunchi de urzici.
Oamenii din popor cred că postul negru este bun pentru ''secarea'' guşii şi vindecarea bolilor de piele (Bucovina, Moldova, Transilvania), că îl va feri pe cel care posteşte de toate bolile şi îl va face să fie sănătos tot restul anului.
VINEREA MARE: In popor se crede ca daca ploua in Vinerea Mare anul va fi manos, iar daca nu, nu va fi roditor. Unii cred ca, daca se scufunda in apa rece de trei ori in acesta zi vor fi sanatosi tot anul. Femeile nu umplu bors in acesta zi, sa nu se scalde Necuratul in el; nu coc paine sau altceva, sa nu arda mainile Maicii Domnului; nu cos, ca sa nu orbeasca; nu tes, nu torc, nu spala, pentru a nu o supara pe Sfanta Vineri; afuma casa cu tamaie, inconjurand-o de trei ori, in zorii acestei zile, pentru ca ganganiile si dihaniile sa nu se apropie de casa si de pomi. Copiii aduna flori de pe camp si le duc la biserica.
In Vinerea Mare se scoate in mijlocul bisericii Sfantul Epitaf (numit si Sfantul Aer) pe sub care toata lumea trece, pana in dupa-amiaza zilei de sambata. Se spune ca cei care trec de trei ori pe sub Sfantul Aer nu-i doare capul, mijlocul si spatele in cursul anului, iar daca isi sterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.
Dupa cantarea Prohodului Domnului se inconjoara biserica de tot soborul, cu Sfantul Epitaf, care apoi este asezat pe masa din mijlocul bisericii. La terminarea slujbei, femeile merg la morminte, aprind lumanari si-si jelesc mortii. La sfarsitul slujbei, este obiceiul ca preotul sa imparta florile aduse, care sunt apoi puse acasa la icoane.
În Vinerea Mare, dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare: se crede că cel care se cufundă de trei ori în apă rece în Vinerea Seacă va fi sănătos şi va avea noroc tot anul. Sunt băi purificatoare în vederea întâmpinării Sâmbetei Învierii. Tradiţia este păstrată şi acum în toată ţara.
28 aprilie 2016
JOIA MARE. Obiceiuri şi tradiţii: CE NU AI VOIE să faci în Joia Sfântă
JOIA MARE. Obiceiuri şi tradiţii. In Joia Mare se praznuieste spalarea picioarelor ucenicilor de catre Mantuitorul, Cina cea de Taina, rugaciunea din gradina Ghetsimani si vinderea Domnului de catre Iuda. În această zi de joi, parastasurile sunt interzise.
JOIA MARE. Obiceiuri şi tradiţii. In seara acestei zile crestinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Prin Sudul tarii, fetele fac cate 12 noduri unei aţe, punandu-si la fiecare cate o dorinta si dezlegandu-le cand dorinta s-a implinit. Acesta ata si-o pun sub perna seara, crezand ca-si vor visa ursitul. Tot aici se pastreaza obiceiul de a spala picioarele celor din casa (copii) de catre femeile mai in varsta.
In Vestul tarii, o familie care prepara painea pentru Paste, pentru biserica, o aduce acum cu vase noi, cu lumanari si vin, pentru a ramane pana la Pasti. Din Joia Mare pana in ziua de Pasti se zice ca nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se toaca.
In traditiile romanilor, Joia Mare se mai numeste Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagra, Joimarita. Ea este termenul pana la care femeile trebuiau sa termine de tors canepa. La cele lenese se spunea ca vine Joimarita sa vada ce-au lucrat. Iar daca le prinde dormind, le va face neputincioase a lucra tot anul. Uneori, o femeie batrana mergea pe la casele cu fete mari si dadea foc canepii netoarse. Sau copiii, unsi pe fata cu negreala, mergeau sa le indemne la lucru pe fetele de maritat si sa primeasca oua pentru incondeiat de Paste, zicand: "Catii / Matii / Toarse caltii; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate tolul sa ti-l vaz! / Si de-l ai, / Sa te - nduri si sa ne dai / Cele oua - ncondeiate / De acolo din covate".
Joia Mare este considerata binefacatoare pentru morti. Acum se face ultima pomenire a mortilor din Postul Mare. In Oltenia si acum se fac in zori, in curti si / sau la morminte focuri pentru morti din boz sau nuiele; se spune ca ele inchipuiesc focul pe care l-au facut slujitorii lui Caiafa in curtea arhiereasca, sa se incalzeasca la el, cand Iuda l-a vandut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfantul Petru, cand s-a lepadat de Hristos. In unele locuri (Zona Clujului) de Joia Mare se striga peste sat. Dar strigarea o facea Voevoda Tiganilor - un flacau caruia i se comunicau abaterile fetelor si feciorilor din Postul Mare.
JOIA MARE. Obiceiuri şi tradiţii. Joia Mare este cunoscuta mai ales, in cultura populara actuala, ca ziua in care se inrosesc ouale; pentru ca se spune ca ouale inrosite sau impistrite in aceasta zi nu se strica tot anul. De asemenea, oamenii cred ca aceste oua sfintite si ingropate la mosie o feresc de piatra. Ouale se spala cu detergent, se clatesc, se lasa la uscat, apoi se fierb in vopsea. Pe langa oua rosii, romanii contemporani mai vopsesc ouale si in galben, verde, albastru. Unele gospodine pun pe ou o frunza, apoi il leaga intr-un ciorap subtire si asa il fierb, ca sa iasa "cu model". Mai demult, ouale se vopseau cu coji de ceapa, cu sunatoare (pojarnita), cu coaja de crin rosu sau cu flori de tei; luciul li se dadea stergandu-le, dupa ce s-au fiert, cu slanina sau cu untura, potrivit crestinortodox.ro
JOIA MARE În Joia Mare, nu sefac sub nicio formă parastase. A săvârși slujba parastasului și în Sfânta și Marea Joi este cu totul nepotrivit. De ce? În primul rând, astfel de slujbe nu sunt reglementate de nici o carte de cult ori cu rânduieli tipiconale.
În al doilea rând, din cauza faptului că în fiecare zi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, tot ceea ce auzim și vedem duhovnicește, tot ceea ce trăim este „mare și sfânt”, reprezentând participarea noastră la suferința Marelui Răstignit – Hristos Domnul, care este centrul întregului program liturgic al săptămânii premergătoare sărbătorii pascale.
Conform învățăturilor Triodului, consemnate și în manualele de liturgică, pomenirea celor adormiți se săvârșește doar în sâmbăta a doua, a treia și a patra din Postul Mare. De ce? Deoarece în sâmbăta primei săptămâni îl pomenim pe Sfântul Teodor, iar în a cincea o cinstim în chip deosebit pe Sfânta Fecioară Maria (amintim că vineri seara se slujeşte denia acatistului Bunei Vestiri, care în fapt reprezintă utrenia zilei următoare). Triodul, cartea cuprinzând rânduielile specifice Postului Mare, după slujba pentru cei răposați din sâmbăta a doua, amintește că „în acest chip se face slujba pentru cei morți în trei sâmbete ale Sfântului Post, când nu cade nici unul din cele trei praznice: ale Sfântului Ioan Înaintemergătorul, al Sfinților 40 de Mucenici sau Bunavestire”.
Numai urmând rânduiala Bisericii, vom putea trăi intens zilele dramatice ale Sfintelor Pătimiri și morții Domnului Hristos, conștientizând importanța pregătirii, a solidarizării cu Izbăvitorul nostru, ca să împlinim ce spune cântarea: „astăzi mă îngrop împreună cu Tine Hristoase, și mâine înviez împreună cu Tine în duh”.
3 aprilie 2016
Cele 5 sosuri de baza din bucatarie
Chiar daca sunt unii carora le repugna ideea mancarii cu sos, cred ca este important sa stim care sunt sosurile de baza utilizate in bucatarie. Li se spune sosuri de baza deoarece in mod practic majoritatea sosurilor le vom obtine ca variatii ale acestor 5 sosuri principale. Deasemenea, cred ca este important sa stapanim tehnica de baza in obtinerea acestor sosuri pur si simplu pt ca sunt multe feluri de mancare unde un sos chiar face diferenta si complementeaza in mod fericit “vedeta” din farfurie.Ca scurt istoric, in sec. al XIX-lea un mare chef al bucatariei franceze (cum altfel?), practic poate prima personalitate internationala din domeniul artei culinare, pe numele sau Marie-Antoine Carême, defineste primele 4 sosuri de baza din bucatarie: béchamel, spaniol, velouté si german. Pastrand proportiile, acest Carême este un fel de Sanda Marin a noastra.Un secol mai tarziu, un exponent al bucatariei franceze moderne, Auguste Escoffier, rafineaza aceasta lista considerand sosul german ca fiind ruda mai mica a celui velouté si adauga sosul olandez, respectiv sosul de rosii in cartea sa exponentiala “Le guide culinaire”. Voi descrie pe scurt cele 5 sosuri si modul de obtine a acestora deoarece nu vreau sa ne luam diploma in arta culinara ci doar sa stim de existenta acestora si le ce ne-ar putea ajuta.
1. Sos béchamel – cunoscut si sub denumirea de sos alb, acesta este un sos bogat, cremos si catifelat. Se obtine cu ajutorul a trei ingrediente: unt, faina si lapte. Untul si faina se folosesc in cantitati egale iar laptele se adauga in functie de consistenta pe care ne dorim sa o obtinem in final. In acelasi timp, in functie de utilizarea sosului putem aromatiza fie untul, fie laptele (care trebuie adaugat fierbinte) de obicei cu ceapa si/sau ierburi aromatice pe care in final le eliminam inainte de a servi acest sos. As mai mentiona faptul ca vom face un sos mai subtire cand vrem sa-l folosim ca baza pentru diverse feluri cum ar fi “macaroane cu sos de branza” sau pentru a complementa legume gatite la abur. Pentru situatiile cand avem nevoie de un sos asa zis “de legatura” vom face unul ceva mai consistent, de ex pentru lasagna sau caneloni.
Ca si tehnica pentru obtinerea acestui sos, intr-o cratita mica vom topi untul, peste care adaugam faina si amestecam bine. Laptele cald (aromatizat sau nu) il adaugam putin cate putin, omogenizandu-l inainte de a adauga o noua cantitate, astfel evitand sa facem cocoloase in sos.
2. Sos velouté – este un sos similar cu sosul bechamel, diferenta fiind aceea ca in loc de lapte, se adauga supa (de pui, vita sau peste). Se folosesc de asemenea cantitati egale de unt si faina iar supa se adauga treptat pana obtinem un sos subtire. Complimenteaza in mod excelent felurile de mancare cu carne de pasare sau fructele de mare.
3. Sos de rosii – un sos care, desi simplu si binecunoscut, sunt bucatarii cum ar fi cea italiana care sunt practic concepute in jurul acestui tip de sos. Nu cadeti insa in capcana acestei simplitati deoarece un sos de rosii autentic se face de la zero si nu se cumpara unul gata facut! Pentru a obtine acest sos, incepem prin a adauga ulei de masline intr-o cratita cu baza groasa, peste care adaugam 1 ceapa taiata marunt. Ceapa trebuie adaugata inca de la inceput cand cratita este inca rece iar focul este unul mic spre moderat (aceasta deoarece nu vrem sa prajim ceapa ci doar sa o inmuiem). Cand aceasta s-a inmuiat adaugam 2-3 catei de usturoi, pe care eu va recomand sa ii feliati si doua linguri de pasta de tomate (din cea groasa si consistenta). Lasam putin pentru a se intrepatrunde aromele dupa care adaugam doua cutii de conserve de suc de rosii de calitate si un praf de sare. S-ar putea sa va surprind pt ca folosesc conserve insa am luat in considerare faptul ca in realitate, avem rosii bune si gustoase doar vreo 3-4 luni pe an. In rest…trebuie sa ne descurcam!
Amestecam bine si lasam la foc mic spre mediu pentru aprox 40 min. Da, dureaza ceva insa, in final, obtineti un sos de rosii autentic si foarte gustos. In final, gustati de sare si mai adaugati daca este cazul. Dupa ce il raciti, il puteti da la congelator in pungi speciale si folosi ulterior dupa ce l-ati adus la temperatura camerei.
4. Sos olandez – este un sos pentru ocazii speciale, care este folosit pentru a complimenta preparate rafinate cum ar fi sparanghelul sau ouale benedict. Este un sos din categoria “nu faceti asta singuri acasa”, nu pentru ca nu ar merita ci pentru ca trebuie sa ai un caracter puternic din moment ce este foarte probabil sa nu iti iasa din prima
Dar, asa cum spuneam, aici nu dam examen ci doar le trecem in revista. Partea draguta e ca nu ingredientele fac sa fie dificil de obtinut acest sos (avem nevoie doar de galbenus de ou, apa rece, unt clarifiat, lamaie si sare) ci mai degraba tehnica folosita. In teorie, nu e complicat: se bate cu telul intr-un bol de inox galbenusul de ou cu putina apa rece pana se tripleaza in volum, dupa care, pe un bain-marie, se amesteca pentru inca 1-3 minute pana se dubleaza inca o data in volum. Se ia de pe foc, si se adauga incet dar constant, amestecand continuu, unt clarifiat caldut (untul trebuie sa fie la o temp de 55-60 grade). Untul clarifiat este untul pe care l-am topit si am eliminat spuma alba care se formeaza, ramanand acel lichid galbui. In final se adauga suc de lamaie, sare si eventual un pic de boia iute, dupa gust.
5. Sos spaniol (sos brun sau demi-glace) – este un sos cu o aroma extraordinara, insa ceva mai migalos de facut intr-o bucatarie neprofesionala. Pasii sunt destul de simpli, insa este un sos care se obtine intr-un timp destul de indelungat. Practic, acest sos se obtine caramelizand la cuptor (separat) oase de vita si legume (ceapa, usturoi, morcov si praz). Dupa caramelizare, acestea se adauga intr-o cratita incapatoare peste care se pune o cantitate suficienta de apa si se aromatizeaza cu foi de dafin, boabe de piper si cimbru. Se da la foc potrivit pentru cateva ore bune, pana se obtine un sos consistent care se strecoara si se mai lasa pe foc pana se injumatateste ca si volum.
Doar ca sa sustin cu cateva exemple faptul ca acestea sunt sosuri de baza din care se pot obtine multe alte sosuri, mentionez cateva din aceste variante:
Din sosul béchamel se poate obtine:
-sos de smantana – adaugand in final smantana lichida
-sos Mornay – adaugand cascaval ras si/sau parmesan si omogenizand intr-un bechamel deja preparat
-sos de mustar – adaugand o lingurita de mustar la sosul de baza
Din sosul velouté se poate obtine:
-sos german – care este un veloute imbogatit cu galbenus de ou
-sos Bercy – se foloseste supa de peste, vin alb si salote
-sos Supreme – cu ciuperci sotate si smantana
11 martie 2016
9 martie 2016
Cine au fost cei 40 de mucenici? Semnificaţiile sărbătorii de 9 martie
Pe data de 9 martie sunt pomeniți în calendarul ortodox Sfinții 40 de mucenici din Sevastia. Sfinții mucenici erau toți ostași în armata romană staționată, în timpul împăratului Liciniu (308 — 324), în Sevastia Armeniei, și proveneau de fel din zona Asiei Mici (Capadocia).
Conducătorul lor militar se numea Agricola, un aspru luptător împotriva creștinilor. Aflând că un grup de 40 de ostași din subordinea sa a refuzat să se închine idolilor, fiind creștini, le-a ordonat să își lase credința. În numele celor 40 a răspuns Chirion, cel mai mare în grad dintre ei: „Cum am luptat și am biruit pe vrăjmași, pentru împăratul pământesc, tot așa vom lupta și pentru Împăratul ceresc, împotriva vrăjmașilor Lui”. Neputând să îi convingă să renunțe la credința în Hristos, Agricola a ordonat ca cei 40 de tineri ostași să fie obligați să intre — dezbrăcați — în lacul Sevastia, care era în acea perioadă a anului aproape înghețat. Unul dintre ei nu a rezistat și a ieșit din lac, dar, intrând în baia caldă cu care erau ademeniți cei din lac, a murit, potrivit Agerpres.
Numărul mucenicilor s-a completat cu unul dintre cei care îi păzeau. Acesta, văzând tăria martirilor, s-a declarat și el creștin și a intrat în lac, alături de ceilalți. După ce au fost scoși din apă, martirilor li s-au sfărâmat gleznele, apoi au fost arși de vii.
Ziua de Măcinici (9 martie) este socotită în calendarul popular începutul Anului Agrar, celebrat la hotarul dintre iarnă și vară, dintre zilele friguroase ale Dochiei și zilele călduroase ale Moșilor. În ziua de Măcinici s-au suprapus două sărbători de înnoire sezonieră a timpului: ultima zi a Babei Dochia, când, conform tradiției, aceasta moare și se preface în stană de piatră, și prima zi a Moșilor.
Obiceiurile acestei sărbători populare se înscriu într-un scenariu ritual specific Anului Nou: prepararea alimentelor rituale (Sfinți, Sfințișori, Brădoși); beția rituală atestată de tradiția populară, care susține că e bine să bei în această zi 40 sau 44 de pahare cu vin; deschiderea mormintelor și porților Raiului pentru revenirea sufletelor printre cei vii; aprinderea focurilor de Măcinici prin curți și grădini, în fața caselor și în câmp; purificarea oamenilor și vitelor prin stropirea cu apa sfințită; protecția magică a caselor și anexelor gospodărești prin înconjurarea lor cu cenușă provenită de la focurile de Măcinici; bătutul pământului cu maiurile (ciocane mari din lemn) pentru alungarea frigului și scoaterea căldurii, așteptarea spiritelor morților cu scaune și mese întinse la focurile de Măcinici; observații și promisiuni meteorologice; aflarea norocului în noul an prin prepararea turtei de Măcinici; credința că este un timp extrem de favorabil prinderii vrăjilor și farmecelor; retezatul stupilor (scoaterea mierii de albine); tăierea primelor corzi de viță de vie ș.a.
Măcinici se numesc și spiritele moșilor și strămoșilor, sărbătoarea din calendarul popular corespunde, ca dată calendaristică și, parțial, ca semnificație, cu cei 40 de Sfinți Mucenici din calendarul bisericesc, jertfiți pentru credința lor în cetatea Sevastiei. Jertfele și sacrificiile umane săvârșite în vremurile preistorice în ziua Anului Nou sunt amintite astăzi de formele antropomorfe ale aluatului fiert sau copt în ziua de Măcinici și mâncat sacramental.
Ziua de 9 martie era o sărbătoare a morților, când li se împărțeau nu numai măcinici, ci și fasole sleită, nuci, poame, alune.
În satele bucovinene se făceau praznice ocazie cu care se dădea pomană celor adunați câte un colăcel, lumină aprinsă și un pahar cu băutură.
Obiceiul de a bea 40 sau 44 de pahare de vin în ziua de 9 martie este o reminiscență a sărbătorilor bahice ale antichității. Oamenii credeau că vinul băut la Măcinici se transformă de-a lungul anului în sânge și putere de muncă.
Dacă cineva din satele în care se practica obiceiul nu putea bea atâtea pahare pline cu vin, trebuia să guste sau cel puțin să fie stropit cu vin. Numărul paharelor de vin băute ar corespunde cu numărul Sfinților Mucenici din Sevastia care poartă diferite nume zonale: Moși, Sfinți, Sfințișori, Mucenici ș.a.
În ziua de 9 martie se făceau numeroase pronosticuri meteorologice ale noului an. Dacă pământul este înghețat în această zi, se zice că toamna nu vor fi brume și oamenii pot semăna porumbul cât de târziu; iar dacă nu îngheață, toamna va pica bruma devreme și din cauza aceasta oamenii trebuie primăvara să semne repede. De asemenea, se crede că așa cum va fi timpul în ziua de Măcinici va fi toată primăvara.
Credința că începutul simbolic al activităților economice la Anul Nou aduce spor și belșug era foarte puternică, în ziua de 9 martie era scos plugul în țarină și se trăgea prima brazdă. Ieșirea cu plugul în moșie avea valoare de simbol, întrucât din acel moment începea anul agrar.
8 martie 2016
1 martie 2016
1 MARTIE. Obiceiuri şi tradiţii de Mărţişor
1 MARTIE. Românii sărbătoresc venirea primăverii într-un mod unic, la începutul lunii martie. După vechiul calendar roman, 1 Martie era prima zi din an şi se celebra sărbătoarea "Matronalia" la care se desfăşurau serbările lui Marte, zeul forţelor naturii, al primăverii şi al agriculturii.
Obiceiuri şi tradiţii de Mărţişor
CE ESTE MARTISORUL?
Semnificatia martisorului a ramas aceeasi de-a lungul timpului: este un simbol al primaverii, al revenirii la viata. El ne aduce optimism si credinta. Forma acestuia s-a schimbat in timp. La inceput martisorul era simbolizat printr-o moneda. Mai tarziu aparea sub forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu insirate pe o ata. Acum margelele frumos colorate, ceramica si florile le-au luat locul.POVESTEA MARTISORULUI
Odata soarele coborî într-un sat, la hora, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit si l-a rapit dintre oameni, inchizându-l într-o temnita. Lumea se intristase. Pasarile nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndraznea sa-l înfrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un tânar voinic s-a hotarât sa plece sa salveze soarele. Multi dintre pamânteni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute sa-l biruie pe zmeu si sa elibereze soarele.Drumul lui a durat 3 anotimpuri: vara, toamna si iarna. A gasit castelul zmeului si au început lupta. S-au înfruntat zile întregi pâna când zmeul a fost doborât. Slabit de puteri si ranit, tanarul elibera Soarele. Acesta se ridica pe cer înveselind si bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns sa vada primavara. Sângele cald din rani i s-a scurs în zapada. Pe când acesta se topea, rasareau flori albe, ghioceii, vestitorii primaverii. Pâna si ultima picatura de sânge se scurse în zapada imaculata. Muri. De atunci tinerii împletesc doi ciucurasi: unul alb si unul rosu. Ei le ofera fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul înseamna dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizeaza sanatatea si puritatea ghiocelului, prima floare a primaverii.
ORIGINILE MARTISORULUI
La originile martisorului a stat o moneda de aur sau de argint, dupa alte surse, la care se atasa o sfoara facuta din doua fire rasucite, una rosie si alta alba ( sau alb si negru), ce semnificau lupta vietii asupra mortii, a sanatatii impotriva bolii si care era purtata in general de persoanele sensibile (copii si fetele tinere). Exista credinta, conform careia, aceasta amuleta aducea noroc si fericire.In credinta populara martisorul simbolizeaza funia anului care aduna, prin impletirea celor doua fire, cele 365 de zile calendaristice. Culorile alb si rosu reprezinta cele doua anotimpuri opuse, iarna si vara, in vechile societati traditionale fiind cunoscute doar aceste doua anotimpuri de baza, primavara si toamna fiind considerate a fi doar anotimpuri de trecere, potrivit copilul.ro.
Conform credintelor bucovinene, martisorul este firul zilelor din an tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile pe munte, asemanator firului vietii omului tors la nastere de catre ursitoare. Culoarea alba reprezinta frigul iernii ce se incheia, iar cea rosie caldura verii ce urma in mod firesc in calendar.
Semnificatia martisorului s-a diluat odata cu trecerea anilor. In trecut, el era confectionat de catre mame, care adaugau la snurul bicolor, impletit din fire de lana (stramatura), cate o moneda de argint sau chiar de aur si-l legau la mana copiilor in dimineata zilei de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui. Se credea ca, in felul acesta, copiii erau aparati de rele si de boli si ca aveau sa fie sanatosi, precum argintul, si rosii la fata, precum culoarea rosie din snur.
Fetele isi atarnau firul impletit la gat, in credinta ca nu vor fi fie arse de soare peste vara, conform zicalei: "Cine poarta martisoare / Nu va fi parlit de soare".
In comunitatile traditionale bucovinene fetele ofereau cu multa bucurie martisorul, in ziua de 1 martie, flacailor din sat, obicei care s-a pastrat pana astazi.Martisorul era purtat de catre copii timp de 12 zile sau pana la anumite sarbatori de primavara (Mucenici, Blagovistenie, Florii, Paste), pana la inflorirea pomilor fructiferi sau a unor arbusti precum macesul.
In alte locuri, martisorul era purtat pana la sosirea pasarilor calatoare, cand era aruncat in directia de unde veneau acestea rostindu-se: "Ia-mi negretele si da-mi albetele".
In cazul in care martisorul era purtat pana la inflorirea pomilor, acesta se atarna pe crengile inflorite, iar cu banul de la fir se cumpara vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii, simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.
Martisorul era un simbol purtat cu multa demnitate si chiar solemnitate de catre membrii societatii traditionale, care evitau orice comportament necivilizat in perioada in care martisorul le impodobea imbracamintea.
Martisoarele din zilele noastre sunt confectionate manual sau sunt procurate din magazine, fiind compuse tot din doua fire alb-rosii, impletite din matase, la care se agata mici pandantive artizanale, care ar simboliza norocul, sanatatea, iubirea etc, obiceiul pierzandu-si mult din semnificatiile initiale.
26 februarie 2016
Abonați-vă la:
Postări (Atom)














