10 aprilie 2016

25 de lucruri pe care orice femeie ar trebui să le aibă până la 25 de ani


Prin 1997 o revistă americană pentru femei a publicat un material numit „25 de lucruri pe care o femeie ar trebui să le aibă şi să le ştie înainte să împlinească 25 de ani”. Lista a devenit atât de populară printre femeile din toată lumea, încât s-a răspândit rapid pe mail şi cam pe toate canalele de comunicare existente la acea vreme. Mult timp oamenii au crezut că îi aparţine Mayei Angelou, însă ea îi aparţinea – de fapt – Pamelei Redmond Satran.
Lucrurile nu s-au schimbat prea mult de atunci. Să ai o casă. Să ai un job stabil. Să ai un rol clar în societate. Da, societatea (încă) vrea multe lucruri de la tine şi nu, nimănui nu îi pasă că nu ai împlinit încă 30 de ani. Hai să vedem cum credem noi că ar trebui să sune celebra listă de atunci dacă ar fi publicată în zilele noastre.
Ce ar trebui să ai (sau să ştii) înainte să împlineşti 25 de ani:
  •  1. Suficient de multă încredere încât să nu te mai justifici în faţa tuturor pentru alegerile tale: cum te îmbraci, ce/cum/cât mănânci, cu cine te întâlneşti.
  •  2. Un cont în bancă în care să ai bani care să îţi ajungă cel puţin câteva luni. George Soros spunea că perioadele de recesiune vin şi pleacă, însă nici măcar cei mai mari specialişti în economie nu pot prezice următoarea perioadă în care o mulţime de oameni îşi vor pierde job-urile. Dacă nu ai deja un cont în bancă, fă-ţi unul. Mâine. Just in case.
  •  3. Prieteni potriviţi şi oameni pe care chiar îi vrei în preajmă. Sună absurd, dar în ziua când împlineşti 25 de ani ar trebui să te uiţi pe Facebook şi să constaţi că ai doar prieteni pe care îi vrei acolo. În ziua când împlineşti 25 de ani ar trebui să te uiţi în telefon şi să constaţi că ai doar numerele oamenilor cu adevărat importanţi. În ziua când împlineşti 25 de ani ar trebui să te uiţi în jurul tău şi să constaţi că eşti înconjurată doar de oamenii care sunt cu adevărat importanţi pentru tine. Nu îţi fie frică să renunţi la oamenii care nu se mai potrivesc în sau cu viaţa ta.
  •  4. Un best friend pe care să îl poţi suna la 4 dimineaţa, căruia să îi spui că vrei să plângi pe umărul ei/lui şi el/ea să vină glonţ la tine cu o cutie MARE de bomboane de ciocolată. Da, există aşa ceva. Şi da, vorbim din proprie experienţă. :)
  •  5. Un loc al tău şi doar al tău. Ştim că e amuzant să schimbi mereu apartamentele, să te plimbi între o chirie şi alta, însă la 25 de ani chiar ar trebui să ai un loc al tău şi doar al tău.
  •  6. Să ştii clar de ce ai nevoie de la o relaţie. Nu să ştii clar ce vrei sau ce crezi că vrei, ci să ştii clar de ce ai nevoie. Şi, pe lângă asta, ar trebui să mai ai şi disponibilitatea să vrei să explorezi oameni şi situaţii până în momentul în care o să găseşti relaţia aia de care ai nevoie. Din nou, nu să găseşti relaţia pe care o vrei. Ci relaţia de care ai nevoie.
  •  7. Un dulap. Un dulap în care să ai o haină pe care să o poţi purta la o nuntă, o haină pe care să o poţi purta la o înmormântare, o haină pentru o petrecere neanunţată, o haină pentru un interviu şi – neapărat – o haină pe care s-o poţi purta la un dream date, în caz că primeşti din senin un telefon de la un tip mişto. :)
  •  8. Curajul de-a cere o promovare, o mărire de salariu, o întâlnire unui bărbat care îţi place.
  •  9. Convingerea că meriţi lucrurile de mai sus.
  •  10. Un restaurant preferat în care să-ţi duci prietenii atunci când vin să te viziteze, o cafea preferată, o coafură pe care s-o poţi obţine dimineaţa în 5 minute, cărţi de vizită în sertarele de la birou, o carte preferată în bibliotecă şi un dormitor decorat în aşa fel încât să te facă să te simţi mândră că e opera ta.
  •  11. Un hobby care nu are nimic de-a face cu shopping-ul, pictura sau lectura.
  •  12. Nişte reţete pe care le poţi pregăti fără să ai în faţă cartea de bucate şi fără să fie nevoie s-o suni pe mama sau bunica.
  •  13. Să fii capabilă să pregăteşti un fel de mâncare fiind sigură că o să fie comestibil. :)
  •  14. O vacanţă despre care să le povesteşti prietenilor tot felul de lucruri amuzante. Dacă nu ai bifat o asemenea vacanţă, trăieşte-o cât mai repede. Poate chiar vara asta.
  •  15. Să fii atât de sigură pe tine şi pe ceea ce eşti încât să nu te mai compari cu nicio altă femeie. Niciodată.
  •  16. O relaţie atât de bună cu propriul corp încât să nu îţi mai pese ce crede partenerul tău. O relaţie atât de bună cu coprul tău încât să nu îţi mai pese ce crede nimeni, în afară de tine.
  •  17. Un nume în agenda ta de telefon al unui om care ar fi de acord cu tine dacă i-ai citi cu voce tare fraza de mai sus.
  •  18. Să ştii că i-ai iertat deja pe toţi foştii iubiţi.
  •  19. Să ştii clar ce vrei în pat şi să ai suficientă încredere să ceri lucrurile care îţi plac fără să te simţi stânjenită.
  •  20. Să ai o şurubelniţă, un bec de schimb, un card de credit la care ai acces numai tu, un sutien făcut pe comandă. Plus: ar trebui să ştii cum să schimbi un cauciuc, să desfunzi o chiuvetă, o ţeavă din apartament, cum să faci o investiţie fără să te arzi şi - must-have! - o listă cu toate magazinele din oraş în care poţi găsi pantofii tăi preferaţi la reducere.a
  •  21. O relaţie bună cu părinţii tăi. Şi ai lui.
  •  22. Un paşaport, o geantă foarte mare de voiaj şi abilitatea de-a şti să împachetezi exact ce şi cât trebuie, dacă ţi se oferă ocazia să pleci pe neaşteptate în weekend, într-o vacanţă sau – de ce nu? – dacă ţi se oferă ocazia de-a începe o nouă viaţă, în altă parte.
  •  23. Un emergency kit în care să ai o aspirină, o pereche de bikini, o periuţă de dinţi, 50 de lei, un prezervativ, un pachet de şerveţele şi un plan B. Just in case of life.
  •  24. Să te fi iertat deja pentru tot ce-ai făcut până în momentul ăsta.
  •  25. Să ai o mică, o foarte mică idee despre ce-ai vrea să fii de-acum încolo. Pentru că viaţa de-abia acum începe. :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu